Ceea ce urmează, din păcate, ai auzit de nenumărate ori. Îţi place lumea, aşa cum o vezi în jurul tău? Eşti o persoană fericită? Este fericirea ta autentică? Dar, de fapt, ce este fericirea? Ce vreau să spun, printre altele este că întrebări simple, dar cu putere mare de trimitere către introspecţie sunt trivializate zi de zi datorită repetabilităţii lor în mass media. Mass media, acest animal înfometat de atenţie, acest copil răzgâiat care pe zi ce trece se agită din ce în ce mai mult ca să fie băgat în seamă.
Da! Despre asta e vorba. Eşti tu oare un binevoitor spectator al acestui puber hormonal care joacă jocuri extreme, cântă în cantităţi industriale, găteşte toate ciudăţeniile lumii, mănâncă şi călătoreşte pe săturate, dansează, se preface că se distrează, se vrea amuzant, se arată amuzant, se vrea informat, se vrea impartial, deloc cointeresat, şi care din sfert în sfert de oră îţi mai tranteşte o reclamă?
Audienţa blamează tot ce înseamnă mass media, de la banalitate în HD până la documentare pătate de senzaţional şi superficialitate, de la "reality show-uri" care au în echipa de filmare scenarişti şi până la non-valori ridicate la rang de vedete, de la razboiul din Irak până la motorul cu apă care putrezeşte undeva pe un raft de ani de zile.
Audienţa blamează, şi priveşte. Priveşte şi blamează. Şi, din când în când, îşi mai face un credit de 6000 de RON, pardon 5999,9 RON, pentru un LCD TV cu un DVD player cadou.
Unde duce acest şir de afirmaţii? Poate că lumea din jurul tău nu este aşa cum ai crezut până acum. Şi poate că în timpul vieţii ai încercat să îţi găseşti locul în această lume şi de multe ori sursele tale de informare au fost sabotate de nişte minţi tulburate de spiritul capitalist şi te-ai trezit cu o oarecare senzaţie de dezamăgire. Oriunde te-ai întors să priveşti o mulţime de mesaje, care mai de care mai colorate şi vibrante, atrăgatoare şi senzuale, şi toate, la final, te-au lasat obosit şi cu o senzaţie de: "Aşa... şi?".
Şi totuşi, unde vrea ăsta să ajungă? Oare nu face şi el acelaşi lucru? Spam?
Ni se vorbeşte de fericire şi împlinire, ni se atată idealuri de viaţă, ni se sugerează o carieră, un plan de viaţă, o structură familială ideală, ni se arată contra exemple, de genul "Aşa nu!", sau "Uitaţi ce rău o duc alţii", şi toate astea ne liniştesc, există un scop în lumea asta, şi ar trebui să fiu mulţumit, altora le merge mult mai greu decât mie, şi mai mult, dacă vreau să îmi fie mai bine am şi soluţii. Uite ce zic ăştia, cu numai 9% dobândă anual. Şi ce e mai rău este că uneori ne este prezentată ca fiind unica soluţie. Şi mai rău de atât, uneori chiar este unica soluţie.
Bunica aruncă cu zâmbetul pe buze litri de colesterol peste salata nepoţilor, un tată muncitor îşi obligă copiii şi nevasta să cheltuiască în neştire bani de pe cardul său de credit, tineri găsesc soluţii de carieră în programele flexibile de la fast-food-uri, lumea e fericită, reclamele sunt dinamice, curg râuri de ciocolată şi maşinile circulă pe drumuri care sunt îngheţate în timp şi spaţiu, unde firele de praf au un kilogram fiecare şi nu se ridică niciodată de pe sol. Vitrine în care sunt imagini cu domni şi doamne puternic atrase sexual de nişte sticle de parfum, tineri cărora le-a decolat statutul social după ce au îmbracat o pereche nouă de jeans, virgule culcate care înnobilează tesăturile prelucrate cu drag şi iubire faţă de umanitate de către copii şi femei din lumea a treia, sticle de alcool distilat care îţi umplu casa de parteneri sexuali şi îţi innobilează sufletul, ziua bărbatului, internet de mare viteză, telefoane mobile, experţi în igiena orală şi câte şi mai câte, şi toate numai pentru noi. Toată lumea asta care ni se arată în faţa ochilor, toată forfota şi bucuria şi toată esenţa pură a existenţei umane care curge ca un râu, zi de zi, neîncetat şi de neoprit. Şi în toate astea noi stam şi admirăm bucuria vieţii. Cu minţile deschise şi primitoare, cu receptaculele intinse şi hipersensibilizate, gata de a surprinde şi cele mai subtile emoţii care se indreaptă spre noi. Le aşteptăm pe toate, ne lăsăm învăluriţi şi înnobilaţi de ele şi le îmbraţişăm cu căldură căci, de ce nu, viaţa e frumoasă. Cum nu? Uite, aşa e, viaţa e frumoasă!
Şi în tot acest vacarm informaţional, după acest bombardament continuu, acest asediu constant, omul şi-a găsit liniştea. Pentru că, nu-i aşa, orice stimul constant este întâmpinat cu reticenţă şi reacţii violente, apoi generează obişnuintă, este resimţit din ce în ce mai slab, scade, scade, devine una cu receptorul său şi în acel moment totul este iluminat. Şi ei, oamenii, sunt fericiţi.
Odată cu televiziunea a început o noua eră. Era aceptării, în care oamenii au învăţat să tacă şi să asculte căci fratele cel mare vroia să le vorbească, cu glasul său blând şi dulce, autoritar dar atotştiutor şi binefăcator. O eră în care creierul stochează şi valul înformaţional îi izbeşte coastele neîncetat. O eră în care creierul nu are timp să îşi dezvolte conexiunile neuronale, în care informaţia nu are timp să fie procesată, în care oamenii nu mai au timp să se întrebe şi sunt fericiţi să primească de la cei care cu atâta drag le oferă pe tavă informaţii de toate felurile. Şi la fel nici câinele nu ştie ce e ala cotlet la gratar, şi dă din coadă când stapânul îi aduce celui mai bun prieten al său apă şi bobiţe uscate, îi face o casuţă din lemn, îi pune o pătură, îl închide în curtea sa şi îl pune să muşte pe oricine nu e prieten cu stăpânul şi din când în când îl scoate la plimbare cu lesa de gât. Mâncare, apă, o patură, un loc ferit într-un spaţiu închis şi o oră pe zi la aer. Toate astea mă fac să mă gândesc la tije aşezate în paralel cu spaţii între ele.
Bucuria vieţii în faţa ochilor tăi. Şi tu, şi eu, noi toţi o luăm de-a gata.
Şi totuşi, de unde toată vorbăraia asta? De unde acest frate cel mare, mass media, prietenul şi în acelaşi timp duşmanul din umbră, acest gigant volatil şi totuşi aparent palpabil care ne înconjoară. De unde vine el, cu ce se hrăneşte şi cine i-a dat naştere?
Cunoşti pe cineva care lucrează în publicitate? Lucrezi tu personal în publicitate, în televiziune, la radio, la vreo revistă, la ziar? Ai publicat informaţii pe internet despre lume, despre tine? Ai trimis vreun document cuiva la un moment dat, o melodie, imagini, sunete, cuvinte? Ai comunicat în vreun fel cu cineva din lumea asta, de departe sau de aproape? Ai dat un telefon în viaţa ta?
Toate acestea sunt schimb de informaţie. O privire, un zâmbet, un cuvânt, o atingere, un sticker, un fluturaş, o broşură, toate trimit la acelaşi fenomen. Prin tot ceea ce faci comunici. Mass media este un rezultat la scară largă a calităţii şi capacităţii intrinsec umane de a comunica. Noi toţi hrănim acest prieten, acest frate cel mare pe care mulţi dintre noi îl acuzăm pentru reclamele sale mascate, îl acuzăm de trivialitate, de senzaţionalism mascat, de superficialitate şi îl vedem lipsit de substanţă. Reclamele mascate din filme sunt puse acolo de oameni, nu de corporaţii. Corporaţiile sunt şi ele, la rândul lor, un produs al societăţii, un acord între părţi, o sumă de elemente, un grup de oameni. Reclamele în timpul filmelor la fiecare 15-20 de minute sunt puse acolo tot de oameni, prin acordul cu alţi oameni, care au comunicat între ei şi au stabilit de comun acord nişte reguli şi beneficii pentru fiecare parte implicată pe baza unui contract. Şi nu numai de publicitate este vorba. Tot ce se realizează în lume, fie bun sau rău, este tot un produs şi o materializare a comunicării dintre oameni. Totul este comunicare.
În cele din urmă ideea este: suntem responsabili pentru ceea ce comunicăm şi pentru ceea ce acceptăm să ne fie comunicat. Şi refuzul de a comunica este tot un mod de comunicare. Atâta timp cât o entitate există şi are drept scop al existenţei sale nevoia de a comunica, o va face până va înceta să existe. Confruntat cu această entitate omul are datoria faţă de sine să reacţioneze la stimulul de tip comunicaţional pe care entitatea îl generează. Şi, oricum, o face. Cât timp nu eşti de acord cu orice ţi se comunică şi totuşi nu reacţionezi, acel stimul va continua să existe pentru că nu ţi-ai exprimat nevoia ca acel stimul să înceteze complet sau să îşi schimbe conţinutul (pentru că nu-i aşa, suntem tot timpul păcaliţi cu aceleaşi aberaţii spuse în forme în continuă schimbare şi îmbunătăţire, deşi fondul rămâne acelaşi).
E simplu. Reacţionează, comunică, exprimă-te, filtrează, analizează, renunţă la cantitate pentru calitate. Comunică şi acceptă comunicarea dar întreabă-te tot timpul. Rămâi alert, curios, întrebător. Încearcă să patrunzi esenţa şi nu mai privi carcasa stralucitoare şi totuşi goală.
Ai grijă! Comunici...
P.S. - Teoria formelor fără fond
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu